prieteni

Cultural ID pune amprenta pe cultură

Cultural ID este primul proiect cultural organizat de o asociație studențească (Voluntari pentru Idei şi Proiecte) în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

Voluntari pentru Idei şi Proiecte (VIP România) pune astfel la cale un proiect cu totul nou care uneşte sfera comunicării cu fenomenul cultural. Începând cu 15 martie, vor fi 9 zile de conferinţe, traininguri, studii de caz cu privire la cultura contemporană şi la campanii de comunicare pentru promovarea ei, vor fi ieşiri la teatru, la film şi multe altele.

Ideea acestui proiect a pornit de la o problemă sesizată în rândul asociațiillor studențești, anume lipsa unui proiect care sa îi învețe pe studenți ce presupune comunicarea culturală, care sunt diferenţele şi limitele promovării unui produs cultural faţă de unul comercial. Voluntari pentru Idei şi Proiecte plănuieşte, aşadar, să găsească cei mai creativi studenţi, să-i instruiască într-ale comunicării culturale, să le ofere instrumentele şi mediul perfecte pentru a produce ideile cele mai originale şi să-i premieze.

Douăzeci de studenţi pasionaţi de comunicare şi de cultură se vor aduna la Bucureşti pentru a elabora o campanie  de promovare a unui produs cultural, iar cea mai bună propunere va fi premiată, existând chiar posibilitatea implementării. Alături de Departamentul de Comunicare ICR şi agenţia de comunicare DC Communication, vom încerca să trasăm caracteristicile unor campanii de comunicare cu un obiect pe atât de fragil pe cât este de important.

Această primă ediție dorește să creeze un precedent în domeniul comunicării culturale şi să pună bazele unei comunităţi de comunicatori culturali, manageri culturali şi dezvoltatori de strategii şi politici culturale.

Mai multe detalii, precum şi formularul de înscriere pot fi găsite pe site-ul proiectului, www.culturalid.ro.

Voluntari pentru Idei şi Proiecte este o organizaţie formată exclusiv din studenţi, fiind înfiinţată in 1998 in cadrul  Academiei de Studii Economice Bucuresti şi care include acum membri din cele mai importante universităţi din Bucureşti, în special ASE şi SNSPA. Activitatea pe care o desfăşoară prin intermediul membrilor săi are drept obiectiv transformarea mediului social, economic şi politic, cu atât mai mult cu cât proiectele organizate de noi descoperă, formează şi dezvoltă o comunitate de tineri care va reprezenta catalizatorul schimbării la nivel social .

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s