1

Studentul Anului, o distincție venită de la studenți pentru studenți

Aflat la cea de-a opta ediție, proiectul național Studentul Anului este inițiat de VIP România (Voluntari pentru Idei și Proiecte) și îi premiază și în acest an pe cei mai buni studenți. Studentul Anului le recunoaște meritele, aptitudinile, răsplătind în acest fel elita din mediul universitar.

Vor fi aleși cei mai buni studenți din următoarele domenii: Arhitectură, IT, Economie, Jurnalism și Comunicare. Aceasta se va realiza în urma rezolvării unei teme propuse pentru fiecare categorie, a selecției făcute de un juriu specializat și a evaluării experiențelor extra-curriculare.

Totul se va finaliza printr-o gală ce va avea loc în 29 aprilie, unde, pe lângă o mediatizare solidă, se vor premia câștigătorii desemnați de juriu. Secțiunea Jurnalism și comunicare, cea care se bucură de susținerea Televiziunii Române și este recomandată de Iqads Kadett, are o premiere specială, și anume: un stagiu de practică în cadrul Televiziunii Române și un cod de acces pentru IQads Kadett, în cadrul Burselor Coca-Cola Hellenic pentru tinerii talentați din marcomm.

În plus, câștigătorii vor primi trofeul Studentului Anului și o diplomă semnată de membrii juriului care atestă obținerea acestei distincții.

Tema pentru categoria menționată este una accesibilă, dând ocazia tuturor tinerilor talentați din acest domeniu să participe. Astfel, aplicanții vor realiza un cod de conduită al jurnalismului din domeniul social, în care să se pună accent pe următoarele trei aspecte :

–          respectarea drepturilor copilului;

–          limbajul verbal și non verbal utilizat (care, în momentul de față, este adesea trivial și violent) ;

–          televiziunea – canal principal de comunicare.

Informații detaliate despre cum te poți înscrie, despre cum poți deveni chiar tu Studentul Anului 2010 găsești pe: www.studentulanului.ro

Te provocăm să îți vezi numele asociat sintagmei “ Studentul Anului”, să participi la o gală într-un cadru clasic, elegant, unde toate luminile vor fi asupra ta, Te provocăm să fii diferit prin excelență!

Anunțuri
1

Suna clopotelul

a3acafea_afis-nou

Şcoala Vocaţională « A treia cafea » şi-a anunţat viziunea, misiunea şi valorile, în cadrul seriei de conferinţe din 24-25 septembrie susţinute de 16 invitaţi speciali din diferite domenii, printre care s-au enumerat personalităţi precum Lia Perjovschi, George Ivaşcu sau Monica Tatoiu.

Cu ocazia Serii Porţilor Deschise, din 15 octombrie, Şcoala Vocaţională « A treia cafea » şi-a făcut cunoscută programa, iar acum sună deja clopoţelul de începere a cursurilor.

Şcoala Vocaţională «A treia cafea» este organizată pe trei secţiuni tematice, în cadrul cărora se vor desfăşura cursuri susţine de specialişti în domeniile respective. Cele trei secţiuni sunt Papion, Ludikon şi Mistikon.

În cadrul secţiunii Papion sunt propuse cursuri de orientare profesională şi dezvoltare de competenţe necesare pentru a îmbina valoarea cu succesul în tot ceea ce facem.

Aici pot fi găsite instrumentele necesare «mânuirii» adecvate, elegante şi eficiente a cuvintelor, gesturilor şi imaginii proprii, în sensul de a atinge arta dezvoltării unui brand personal, coerent cu ceea ce eşti şi cu valorile personale.

Cursuri:

Olivian Breda: Bloguri şi bloggeri în creştere

Iulian Olariu: Atitudine şi succes

Simona David: Comunicarea – o experienţă emoţională

Ligia Necula: De comunicat, comunici. Dar eşti convingător?

Radu Tudorache: Spiritualitatea şi dezvoltarea profesională

Cursurile la care te invităm prin intermediul secţiunii Ludikon vin în întâmpinarea cultivării talentelor, pasiunilor şi abilităţilor tale ludice, pentru a-ţi dezvolta creativitatea şi pentru a identifica împreună diferite metode de relaxare activă.

Cursuri:

Oana Popescu: Descoperă-ţi teritoriul! – workshop de creativitate şi artterapie

Maria Francesca Dogaru: Joc şi teatru, măşti şi… tu…

Georgiana Vlahbei: Fereastra către tine: Atelier de Pictură şi Desen

Silvia Tuvene: Toujours l’amour – ipostaze ale cuplului de la antichitate la postmodernism

Mistikon completează programa propusă de celelalte secţiuni, accentuând pe latura dezvoltării de sine, consolidând tendintele de autocunoaştere şi atingerea echilibrului, atât între propriile noastre conţinuturi interioare, cât şi faţă de provocările exterioare la care suntem supuşi.

Cursuri:

Monica Brânduşescu: Privilegiul de a fi tu însuţi

Mihail Muşat: Eu cine sunt?

Gelu Sabău: Originile şi istoria gnosticismului

Mihai Iordache: Mandala – Calea către Mine

Gheorghe Marin: Beneficiile gândirii pozitive

Andreea Talmazan: Magie şi alchimie

Eduard Brutaru: Seminar Istoria Reiki

Doina Ruşti: Simbolurile: semnificaţii, legături şi consecinţe

Dacă tematicile propuse v-au convins deja să faceţi parte din prima generaţie de cursanţi A Treia Cafea, vă puteti înscrie la adresa cursuri@atreiacafea.ro, până pe 31 0ctombrie 2009.

1

Seara A treia cafea

afis

Şcoala de după şcoală, la Seara Porţilor Deschise A Treia Cafea

Şcoala Vocaţională A Treia Cafea îşi propune să creeze punţi de legătură între vocaţie, hobby şi dezvoltarea personala. În acest sens, programul Şcolii Vocaţionale A Treia Cafea include o serie de cursuri, organizate în module, susţinute de specialişti în domenii cât mai variate.

Joi, 15 octombrie, între orele 17:00 – 20:00, la Hobby Cafe, Şcoala Vocaţională A Treia Cafea organizează un eveniment cu intrare liberă pentru toţi cei interesaţi de cursurile de orientare profesională şi de dezvoltarea acelor abilităţi ascunse în pasiunile fiecăruia.

Pe parcursul Serii A Treia Cafea, profesorii îşi vor prezenta cursurile şi vor răspunde la întrebările viitorilor cursanţi.

Pe site-ul www.atreiacafea.ro, înscrierile au început încă de pe 8 octombrie. Participanţii la Seara A Treia Cafea se vor putea înscrie direct, la finalul prezentărilor.

Recomandări:

« Atitudine și succes », tema  propusă de Iulian Olariu îi provoacă pe cursanţi să exploreze propriile resurse motivaţionale şi, printr-o nouă atitudine, să afle cum îşi pot organiza mai eficient și mai plăcut drumul către cariera dorită şi scopurile propuse.

Silvia Tuvene îi va îndruma pe cursanţi să descopere cum a evoluat în timp conceptul de iubire. Cum au înţeles oamenii iubirea din Antichitate până în prezent aflaţi în cadrul cursului « Toujours l’amour – ipostaze ale cuplului de la Antichitate la Postmodernism ».

Pornind de la ideea că fiecare om are un talent ascuns pe care trebuie doar să-l descopere şi să-l fructifice, Oana Popescu îşi va ajuta cursanţii săi să-şi activeze energia creatoare şi gândirea pozitivă prin cursul « Descoperă-ţi teritoriul – workshop de creativitate şi artterapie ».

Pentru cei care vor să afle mai multe despre cunoaşterea de sine, Gelu Sabău va prezenta o incursiune în istoria şi evoluţia unui sistem de gândire cunoscut încă din Antichitate în cursul « Originile şi istoria gnosticismului ».

O lume nouă se creează şi ajunge să prindă aripi în atelierul cursului «Fereastra către tine». Georgiana Vlahbei te invită într-o călătorie de pictură şi creaţie în culori, simboluri şi poveşti.

Ligia Necula susţine un curs deosebit sub semnul relaţiei de comunicare, al cuvintelor şi al artei persuasiunii. Exercitii, jocuri de comunicare şi teste pentru identificarea tiparelor de comunicare, la cursul «De comunicat, comunici. Dar eşti  convingător ? »

Parteneri media: HotNews.ro, Toateblogurile.ro, Designyourself.ro, Elevate, 121.ro, Talent Gate, Lume Buna, Cariere, Smart FM, Hobby Cafe

Parteneri educaţionali: HOLA, ASER, LEAP, AEGEE, AIESEC, VIP, Asociaţia Momenttum pentru Tineri, Universitatea Bucureşti, ANPCDEFP

Toate aceste informaţii sunt disponibile şi online, la adresa : www.atreiacafea.ro

Înscriere cursuri: cursuri@atreiacafea.ro
Contact: Cristina Stoenescu
PR Manager
cristina@atreiacafea.ro
office@atreiacafea.ro